Sandi Allcock, în vârstă de 55 de ani, se afla în Creta alături de sora ei, scrie The Mirror. Într-una din zile însă, femeia a plecat singură la plimbare şi, din neatenţie, s-a împiedicat şi a căzut în gol circa 350 de metri.
„Când am deschis ochii, mi-am dat seama că mă balansam pe margine unei stânci”, a povestit ea. „Braţele îmi rămăseseră înţepenite între ramurile unui măslin, iar asta mi-a oprit căderea, care altfel ar fi fost mortală. A fost terifiant. Nu puteam să-mi mişc decât mâna dreaptă – restul corpului era în agonie”, şi-a amintit englezoaica.
Sandi a reuşit totuşi să-şi scoată telefonul din buzunar şi să sune la serviciul de urgenţă. Dar pentru că nu cunoştea zona şi era în stare de şoc, nu a putut să le ofere salvatorilor detaliile legate de locul unde se produsese accidentul. După o oră şi jumătate însă, femeia avut o idee.
„Deodată m-am gândit să fac o fotografie a locului unde mă aflam”, a explicat. „Nu mă puteam mişca, ala că am făcut o poză dintr-un unghi destul de obscur. Dar am sperat că va fi de ajutor”.

FOTO: The Mirror
Ghinionul ei nu s-a sfârşit, totuşi, aici. Din cauza unei erori, imaginea nu putea fi trimisă. Şi totuşi, Sandi a găsit o altă soluţie: a postat fotografia pe Facebook. „Nu ştiam dacă va funcţiona, dar eram disperată”, a povestit ea.
A funcţionat. După ce poza a fost publicată, femeia a fost localizată rapid. Opt ore a durat apoi operaţiunea de salvare.
Sandi a ajuns la spital cu 20 de fracturi. Medicii i-au acordat primul ajutor, iar femeia a rămas internată vreme de trei săptămâni. După externare s-a întors în Marea Britanie, cu sentimentul că s-a născut pentru a doua oară.

FOTO: The Mirror
„Nimeni nu m-ar fi găsit dacă nu ar fi existat Facebook”, admite Sandi acum. „Dacă nu aş fi avut telefonul cu mine în ziua aceea, fără îndoială că acum aş fi fost moartă. Oamenii îi critică pe turiştii care postează pe Facebook prea multe poze din vacanţă, dar în cazul meu, asta mi-a salvat viaţa”, a adăugat ea în cele din urmă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu